Terti
Terţii sunt furnizorii și clienţii.
Gestiunea acestora este aproape identică, de aceea vor fi trataţi în acelaşi capitol.
Informațiile comune afișate/ solicitate în ecranele de gestionare a terţilor sunt:
- Cod - în momentul adăugării unei noi poziții va fi atribuit automat codul.
- Denumire - numele terţului. Din motive practice vă recomandăm ca la introducerea unui terţ nou, la denumire să introduceţi doar numele acestuia, fără iniţialele "S.C.". Astfel ordonarea, introducerea şi/sau selectarea terților se va face mult mai simplu.
- Cod fiscal/ CNP - introduceţi codul unic de identificare a firmei sau CNP-ul în cazul persoanelor fizice, pentru ca în jurnalele de TVA să fie completate corect datele. Programul vă va atenţiona asupra unor eventuale coduri eronate.
- Țara - coloană vizibilă doar după bifarea opțiunii "Cu operații în valută" din ecranul "Configurare societăți". Codul de țară va putea fi selectat din lista derulantă. Pentru înregistrarea și declararea corectă a operațiunilor cu terți externi este obligatorie selectarea codului de țară. Implicit, acest câmp va fi completat cu "RO".
- Județ - codul județului poate fi selectat din lista derulantă sau va fi completat automat în cazul apăsării butonului "Verificare" pentru persoanele juridice care nu au avut această informație completată în prealabil.
- Adresa - poate fi completată manual sau va fi preluată automat în cazul apăsării butonului "Verificare" pentru persoanele juridice care nu au avut această informație completată în prealabil.
- Cont bancar - se completează manual.
Coloane vizibile doar după apăsarea butonului de extindere :
- Banca - se completează manual.
- Telefon - se completează manual
- Email - în cazul în care adresa de mail a terțului este completată și există un client de mail configurat în computer (Outlook, Mozilla, etc.) sau au fost setate datele serverului de mail folosit (conform instrucțiunilor din secțiunea Intretinere BD), se va putea trimite o notificare automată prin mail la eliberarea facturii (cu butonul care are ca imagine un plic, din partea superioara a ecranului "Iesiri") sau se vor putea trimite informari cu privire la facturile neachitate (cu butonul care are ca imagine un plic, din ecranele "Situatie furnizori" și "Situatie clienti", pagina "Situație generală" - pentru transmiterea facturilor neachitate catre toți terții cu sold sau din pagina "Facturi- TERT"- pentru transmiterea facturilor neachitate către terțul selectat.
- Nr. Reg. Com. - numărul de înmatriculare în registrul comerțului poate fi completat manual sau va fi preluat automat în cazul apăsării butonului "Verificare" pentru persoanele juridice care nu au avut această informație completată în prealabil.
- Agent - coloană vizibilă doar dacă ați activat modulul de stocuri și ați definit anterior cel puțin un agent în ecranul dedicat. După configurarea acestora în ecranul Agenti, vor putea fi selectați din lista derulantă.
Coloane vizibile doar în ecranul "Clienti" după apăsarea butonului de extindere :
- Delegat, seria, nr. C.I., eliberat de..., mijloc transport - aceste informații vor figura pe facturile emise clienților, pentru care s-au completat aceste date. După apăsarea butonului de tipărire a facturii, bifați opțiunea "Primitor", iar câmpurile se vor popula cu aceste informații.
- Disc(%) - coloană vizibilă doar în versiunea integrată. În această coloană poate fi completat procentul de discount ce va fi aplicat articolelor, în momentul vânzări, dacă a fost completat, în prealabil, prețul de vânzare în ecranul "Articole".
Operarea datelor se va realiza respectând principiile din capitolul Consideratii generale.
Butoanele cu funcții comune cu a altor ecrane, au fost prezentate în secțiunea Consideratii generale. Butoanele regăsite doar în acest ecran sau cu funcții specifice, vor fi prezentate în continuare:
- după adăugarea CUI-ului, permite verificarea terțului curent cu privire la înregistrarea în scopuri de TVA (dacă este plătitor de TVA se va adăuga atributul fiscal "RO" CUI-ului deja completat). Dacă denumirea sau adresa nu sunt completate, acestea se completează automat. Funcționalitatea poate fi utilizată numai în cazul în care calculatorul este conectat la internet.
- după metoda prevăzută mai sus, acest buton permite verificarea tuturor terților înregistrați.
- deschide panoul în care se va putea introduce adresa de livrarea pentru clientul selectat. Setarea adresei de livrare este utilă atunci când se livrează către un client cu sediul social diferit de adresa de livrare a bunurilor sau care are puncte de lucru la adrese distincte. În acest panou există și campul cod în care se completează o referință proprie a adresei, pentru a ajuta la identificare. În acest câmp poate fi introdus și un cod de bare special, numit GLN (de 13 caractere). Dacă textul din câmpul cod se validează într-un cod de bare, în e-Factura, se va transmite ca și ID de locație. Pentru a fi preluată în factură, adresa va trebui selectată din ecranul de tipărire al facturii. Adresa de livrare va putea fi completată și direct în ecranul de tipărire.
- deschide panoul din care se mai pot efectua setări suplimentare, precum:
- Zile scadență - în funcție de numărul de zile completat în acest ecran se va completa automat coloana "Scadent" din ecranele "Intrări"/"Ieșiri";
- Limită de sold - vizibilă doar în ecranul "Clienți". Dacă se depășește limita setată pentru clientul respectiv, o să primiți o avertizare la validarea ieșirii;
- Blocat - va duce la blocarea tertului, astfel încât acesta nu va mai putea fi utilizat în introducerea de date;
- Cu avertizare la operare;
- Entitate afiliată - setare necesară dacă realizați tranzacții cu persoane afiliate pentru transmiterea corecta în D394 (mai multe detalii pe blog D394 și entități afiliate);
- Informații suplimentare - vor apărea atunci când vă poziționați pe terț în ecranele de operare sau situații.
Pentru a putea efectua setări în acest panou, apăsați butonul "Modific".
Observații:
- Nu vă recomandăm schimbarea codurilor implicite, iar dacă totuși doriți să le modificați, asigurați-vă că ați completat coduri unice pentru fiecare terț configurat. Dublarea codurilor poate conduce la anomalii în funcţionarea corectă a programului.