Iesiri - lei
Ecran utilizat pentru introducerea vânzărilor în ţară.
Poate fi utilizat şi la introducerea unor operaţii asimilate vânzărilor, conform tipurilor prezentate mai jos.
Ecranul conţine două tabele (zone) pentru introducerea datelor:
- tabelul destinat datelor din antetul documentelor- în care se va înregistra tipul, data și numărul documentului, precum și datele clientului;
- tabelul destinat detaliilor documentelor- în care se vor înregistra articolele/serviciile vândute.
Mai jos regăsiți informații detaliate.
În programul Saga PS gestiunea mărfurilor poate fi ținută fie global-valoric, fie cantitativ-valoric. Dacă țineți evidența global-valoric este suficient să bifați opțiunea "Evaluare mărfuri la preț de vânzare cu TVA" din ecranul Configurare societati. Dacă țineți evidența cantitativ-valoric, înaintea operării ieșirilor, asigurați-vă că ați definit gestiunile în ecranul dedicat.
Operaţiunile de adăugare, modificare şi ştergere sunt cele prezentate în capitolul Consideratii generale.
Semnificația coloanelor și modul de operare:
- Tip - listă de selecţie de unde se poate alege tipul documentului de ieșire. Fiecare tip determină modul de preluare al facturii în jurnale si declaraţii, astfel:
- necompletat - factură. În mod implicit, programul va presupune că se introduce o factură normală de intrare.
- B - bon de casă.
- A - aviz de însoţire.
- C - bon de casă cu cod fiscal.
- f - factură cu bon fiscal.
- T - factură cu regim de taxare inversă.
- e - exceptate de la utilizarea AMEF. Se folosește preponderent pentru tichete şi abonamente.
- S - ieșire scutită cu drept de deducere.
- D- scutit cu drept de deducere cf. art. 294 (5 lit. a. și b)- se vor prelua în Decontul de TVA la rândul 14.1
- d- scutit cu drept de deducere cf. art. 294 (5 lit. c. și d)- se vor prelua în Decontul de TVA la rândul 14.2
- U - servicii cf. art. 311 (agenţii de turism).
- H - achiziții cf. art. 312 (second-hand).
- n - operațiuni neimpozabile. Nu apar în jurnale si declarații.
- M - factură simplificată. Este factura care conţine menţiunea "Factură simplificată".
- L - factură emisă de client. Nr. doc. - numărul documentului de intrare (al facturii, bonului fiscal, etc.).
- Nr. doc. - numărul documentului de ieșire (al facturii, bonului fiscal, etc.). Se va adauga automat, în ordine crescătoare, pornind de la "1", poate fi completat manual sau se va prelua automat numerotarea în funcție de setările efectuate în ecranul Numere si serii.
- Cod - codul clientului. La introducerea unei intrări noi poate fi lăsat necompletat. Va fi completat automat la alegerea clientului din câmpul următor.
- Client - numele clientului. La introducerea numelui/codului fiscal, clientul va fi selectat din listă dacă este creat, altfel, după introducerea numelui/codului fiscal şi apăsarea tastei <ENTER> sau <Tab>, va apărea mesajul "Acest client nu este introdus. Il adăugăm?"; apăsați "Da" şi se va deschide ecranul "Clienți", cu adăugarea clientului declanşată, permițând introducerea datelor dorite pentru acesta. Dacă ați introdus codul fiscal, la adăugarea în nomenclator se vor prelua automat si celelalte date (denumire, adresa, numar de inregistrare Registrul Comertului), dacă există o conexiune la internet.
- TVA I - se bifează pentru facturile cu TVA la încasare. Această bifă poate fi aplicată automat, în funcție de setările efectuate în ecranul Configurare societati.
- Data - data documentului de ieșire.
- Scadent - data scadenţei. Se va completa automat în funcţie de valoarea setată în nomenclatorul de clienți la câmpul "zile scadenţă" şi de setările efectuate în ecranul Configurare societăţi- Setari diverse.
- Tip oper. - se va alege din lista derulantă tipul operației pe care va fi încadrată înregistrarea curentă.
- Nr. bonuri - apare dacă ați selectat tipul "B-bon de casă". Util pentru generarea corectă a D394.
- Valoare, TVA, Total, Neachitat - aceste câmpuri nu pot fi accesate de către utilizator, vor fi calculate şi completate automat de către program, în funcţie de datele introduse în detaliile facturii.
- Curs ref. - coloană vizibilă doar dacă utilizați modulul de stocuri și ați bifat opțiunea "Cu operatii in valută" din ecranul "Configurare societăți". Util în situația în care au fost definite articole pentru care s-a bifat opțiunea "valută". Astfel, preţul de vânzare va fi calculat prin înmulţirea cursului valutar cu preţul de vânzare setat. Pentru a vizualiza cursul de referință pe factură, este necesar să bifați opțiunea "Tipărește cursul de referință", din panoul "Tipărire"- "Configurare formular".
- Adaos - coloană vizibilă doar dacă utilizați modulul de stocuri, și va fi completată automat de program, în funcţie de datele din detaliile facturii.
- ID incarcare SPV- se va completa automat ID aferent e-facturii, după transmiterea în SPV.
Coloane vizibile doar după apăsarea butonului de extindere :
- Data document - se folosește pentru înscrierea datei reale a facturii, în cazul în care se operează cu întârziere, pentru a fi cuprinsă în secțiunea de regularizări a declarației 300.
- Agent - coloană vizibilă în versiunea integrată. După configurarea acestora în ecranul Agenti, vor putea fi selectați din lista derulantă.
- Informații suplimentare - vor apărea și pe factura tipărită.
După introducerea și salvarea datelor din antetul documentelor de intrare, se poate trece la operarea detaliilor în tabelul din partea inferioară a ecranului.
Semnificația coloanelor și modul de operare:
•Tip- permite selectarea tipului de articol din cele existente în ecranul Tipuri de articole/servicii. Dacă ieșirea se va contabiliza fără a se utiliza un articol, se va păstra tipul implicit "Nedefinit".
Observație: Dacă utilizați versiunea integrată, iar pentru societatea curentă țineți evidența global- valoric, dezactivați ecranele de stocuri din Configurare societati - Setari diverse pentru a putea selecta tipul "Marfuri" în acest câmp.
- Gestiune - coloană vizibilă doar dacă utilizați modulul de stocuri și tipul este diferit de "Nedefinit". Permite selectarea unei gestiuni cantitativ- valorice, din cele definite în ecranul Gestiuni.
- Denumire articol/serviciu - denumirea bunurilor sau serviciilor cumpărate se va completa manual, dacă folosiți doar modulul de contabilitate sau operați pe tipul "Nedefinit", în secțiunea integrată. În cazul versiunii integrate, dacă alegeți un tip diferit de "Nedefinit", este obligatorie selectarea/crearea unui articol corespunzător tipului de articol ales.
- Cod - coloană vizibilă doar în versiunea integrată, dacă tipul este diferit de "Nedefinit". După alegerea articolului se va completa automat și acest câmp sau din lista derulantă puteți selecta articolul dorit în funcție de codul acestuia.
- UM - unitatea de măsură. Pentru gestiunile cantitativ- valorice, după selectarea articolului, se va completa automat cu unitatea de măsură definită pentru acesta în ecranul "Articole".
- TVA % - cota de TVA înscrisă pe factură pentru bunul sau serviciul vândut. Dacă ați selectat un articol, se va completa automat cota de TVA definită pentru acesta în ecranul "Articole".
- Cantitate - cantitatea vândută. Chiar dacă se referă la ieșiri de servicii, cantitatea nu trebuie să fie zero, altfel va fi generat un mesaj de eroare. Dacă se apasă tasta <săgeată-sus>, câmpul se majorează cu 1, iar la <săgeată-jos> cu -1. Poate fi utilizată și tasta “+” pentru a facilita calculul cantităţii într-un document.
- Preţ unitar - preţul unitar de vânzare fără TVA. Acesta poate fi calculat de către program dacă se completează valoarea sau suma care reprezintă totalul, în câmpurile corespunzătoare. Dacă efectuați vânzarea dintr-o gestiune cantitativă, după alegerea articolului, prețul de vânzare va fi preluat automat dacă a fost înregistrat anterior în ecranul "Articole". Dacă ați setat două prețuri de vânzare pentru articolul respectiv, în acest câmp, veți putea alege prețul dorit din listă.
- Preț unitar cu TVA- acestă coloană va fi afișată doar dacă se apasă butonul poziționat în câmpul preț unitar și permite introducerea prețului de vânzare unitar cu TVA, în funcție de care vor fi calculate și celelalte câmpuri.
- Valoare - valoarea bunului sau serviciului vândut. Calculat automat dacă se introduc cantitatea şi preţul, dar poate fi introdus sau modificat de către utilizator. Suma valorilor din această coloană va completa câmpul valoare din antet.
- Total - valoarea inclusiv TVA a bunurilor sau serviciilor aprovizionate. Calculat automat, dar poate fi introdus sau modificat de către utilizator. Suma valorilor din această coloană va completa câmpul valoare din antet.
- TVA - valoarea TVA facturată pentru bunurile sau serviciile vândute. Calculat automat pe baza datelor introduse anterior, dar poate fi şi introdus sau modificat de către utilizator. Suma valorilor din această coloană va completa câmpul TVA din antet.
- Adaos - coloană vizibilă doar dacă utilizați modulul de stocuri, și va fi completată automat de program.
- Informații suplimentare - datele introduse aici vor fi afișate sub denumirea articolului, în situația tipăriri. Astfel, se poate utiliza și în cazul în care înregistrați un articol/serviciu ce are o denumire mai mare decât numărul de caractere permise în câmpul "Denumire".
- Activitate - coloană vizibilă doar dacă ați definit anterior activități/centre de profit în ecranul Grupe.
Butoanele cu funcții comune cu a altor ecrane, au fost prezentate în secțiunea Consideratii generale. Butoanele regăsite doar în acest ecran sau cu funcții specifice, vor fi prezentate în continuare:
- oferă acces la ecranul de filtrare a datelor din ecranul curent. Filtrarea presupune stabilirea unor parametri în funcţie de care programul va afişa în ecranul curent doar acele date care respectă parametrii specificaţi în ecranul de filtrare. În acest ecran, procedura este utilă în cazurile în care se dorește validarea/devalidarea mai multor documente concomitent. Astfel, în cazul în care se efectuează o filtrare numai după documente devalidate, apasarea butonului "Validez" va provoca validarea tuturor documentelor filtrate. La fel, în cazul în care se efectuează o filtrare numai după documente validate, apasarea butonului "Devalidez" va provoca devalidarea tuturor documentelor filtrate.
- acest buton deschide programul dedicat importului de ieșiri din fișiere PDF (Uber, Bolt, Lime), CSV (Bolt, Clever, Free Now, Shopify, Bringo, Booking), XLS (Bolt Food, BlackCab, Bringo, Yango, Emag, Tazz by Emag) și fișiere P7B, P7M, P7S generate de casa de marcat pentru Declarația A4200. Același buton, din tabelul inferior, permite importul articolelor și cantităților din fișiere XLSX (recomandat) și XLS.
- permite transmiterea automată prin e-mail a facturii selectate, dacă adresa de e-mail a fost completată pentru clientul respectiv în ecranul "Clienti" și există un client de mail configurat în computer (Outlook, Mozilla, etc.) sau au fost setate datele serverului de mail folosit (conform instrucțiunilor din secțiunea Intretinere BD).
- buton vizibil doar dacă utilizați modulul de stocuri, utilizat pentru operare rapidă (cu coduri de bare).
transmite informațiile din înregistrarea curentă în ecranul e-Transport.
vizibil după selectarea unei facturi transmise în e-factura, acest buton deschide directorul în care au fost salvate fișierele generate la transmiterea facturii.
- din antetul ecranului, deschide panoul ce cuprinde încasările asociate facturii selectate. Același buton, din tabelul inferior, după selectarea unui articol, în gestiunea cantitativă, permite vizualizarea ultimelor 5 intrări în gestiunea aleasă, precum și a prețului de vânzare setat pentru articolul respectiv.
- buton vizibil doar dacă utilizați modulul de stocuri, poate fi utilizat pentru introducerea seriilor articolelor (utile acolo unde se doreşte urmărirea seriilor produselor recepţionate, în special dacă oferiţi garanţie). Funcția de căutare din partea de detalii poate fi utilizată și pentru identificarea seriilor, cu condiția ca acestea sa fie introduse exact.
- acest buton va fi afișat după introducerea unei facturi negative ( se completează semnul "-" la cantitate), și va permite asocierea facturii pozitive corespunzătoare. În cazul facturilor negative cu TVA la încasare, reglarea stornării este obligatorie înaintea validării documentului.
- acest buton va fi vizibil la operarea unei facturi pentru același client, pentru care anterior ați înregistrat și validat un aviz (tipul documentului ales în coloana "Tip" din antet, este "A" - Aviz). Butonul acesta vă va permite să asociaţi informaţiile operate prin avize, cu cele din facturi, înainte de validarea facturii.
- buton vizibil doar dacă anterior ați selectat casa de marcat pentru tipărirea bonului din ecranul "Configurare societati". Vedeți și detaliile despre conectarea la casa de marcat.
După efectuarea tuturor operațiilor ce țin de înregistrarea ieșirii, puteți să apelați la butoanele funcționale poziționate în partea de jos a ecranului, și anume:
- închide documentul curent, blocând accesul la funcţiile de modificare/ştergere a acestuia. Generează nota contabilă în funcţie de conturile definite la clienți şi de cele utilizate în ecranul de ieșiri.
- devine activ numai în urma validării documentului. Permite introducerea unei plăţi integrale sau parţiale pentru documentul de ieșire selectat. De asemenea, se poate selecta modul de stingere (casa/banca, lei/valuta), implicit va fi selectat "CASA-LEI".
După înregistrarea încasării, automat se vor realiza următoarele acţiuni:
- coloana "Neachitat" din tabelul antet va fi recalculată prin diminuarea valorii curente cu plata introdusă;
- în Registrul de Casă sau Jurnalul de bancă va fi înregistrată o poziție aferentă încasării efectuate.
- generează un document de stornare a documentului de ieșire curent (selectat). Va genera o înregistrare devalidată cu valoarea negativă a documentului selectat. Datele pot fi modificate de utilizator.
- buton vizibil doar în versiunea integrată. Permite listarea unui document de garanţie pentru produsele selectate din factura de ieşire. Pentru listare, se completează numărul de certificat de garanţie, durata oferită pentru garanţie şi se bifează coloana "Ok" pentru articolele dorite. Utilizatorul poate modifica/introduce diverşi parametri în ecranul de setare a listării.
- generează documentul curent în formatul ales în pagina de tipărire. De asemenea, pune la dispoziţie un ecran funcţional în care se poate configura modul de listare pe documentele tipărite.
Puteti obţine un model de fişier XML cu date alegând opţiunea "Formular PDF" din lista situată în partea superioară a ecranului de tipărire. În folderul TEMP\Facturi se va copia, pe lânga PDF, şi XML-ul aferent facturii.
Din pagina "Mai multe" aveți posibilitatea de a adăuga un link de plată pe factură, prin euPlătesc.ro sau Netopia/MobilPay.
- redeschide documentul curent, redând accesul la funcţiile de modificare/ştergere a acestuia. În cazul în care s-a înregistrat plată pentru documentul care se devalidează, se va atenţiona asupra acestui fapt, programul propunând şi ştergerea acesteia.
Observații:
- Câmpul "Tip" va fi afișat pe fundal:
- roșu - dacă ați selectat o casă de marcat în ecranul "Configurare societăți" și nu ați tipărit bonul fiscal (doar pentru înregistrările de tip "B- bon de casă și C- bon de casă cu cod fiscal");
- gri -dacă factura a fos transmisă în SPV prin ecranul e-Facturi.
- albastru- pentru facturile transmise prin e-mail.
- Sunt considerate autofacturi ieșirile pentru care clientul ales are același cod fiscal cu cel completat în ecranul "Configurare societati".
- Documentele nevalidate nu vor fi luate în calcul de către program.
- Facturile nevalidate, ca şi cele validate dar fara detalii, vor fi considerate anulate în D394.
Vezi şi: