Iesiri - valuta
Opţiunea meniului corespunzătoare intrărilor în valută, devine activă doar după bifarea opțiunii "Cu operaţii în valută" din ecranul Configurare societati.
Ecranul permite introducerea livrărilor intracomunitare de bunuri şi servicii, în afara UE sau către clienți din ţară. Vă recomandăm introducerea tuturor documentelor de cumpărare- facturi, DVE (declaraţii vamale de export) numai prin intermediul acestui ecran.
Ecranul conţine două tabele (zone) pentru introducerea datelor:
- tabelul destinat datelor din antetul documentelor - în care se va înregistra tipul, data și numărul documentului, precum și datele clientului;
- tabelul destinat detaliilor documentelor - în care se vor înregistra articolele/serviciile vândute.
Mai jos regăsiți informații detaliate.
Înaintea operării ieșirilor în valută, pentru evidența corectă a stocurilor, asigurați-vă că ați definit gestiunile în ecranul dedicat.
Operaţiunile de adăugare, modificare şi ştergere sunt cele prezentate în capitolul Consideratii generale.
Semnificația coloanelor și modul de operare:
- Tip - listă de selecţie de unde se poate alege tipul documentului de ieșire. Fiecare tip determină modul de preluare al facturii în jurnale și declaraţii, astfel:
- necompletat - factură. Este tipul selectat in mod implicit, util la introducerea facturilor de ieşire.
- T - taxare inversă (se operează fără TVA)
- A - aviz de însoţire.
- N - nontransfer.
- E - excepţii servicii cf. art. 278(4) și (7) (se operează fără TVA).
- S - ieșire scutită cu drept de deducere.
- D- scutit cu drept de deducere cf. art. 294 (5 lit. a. și b)- se vor prelua în Decontul de TVA la rândul 14.1.
- d- scutit cu drept de deducere cf. art. 294 (5 lit. c. și d)- se vor prelua în Decontul de TVA la rândul 14.2.
- U - servicii cf. art. 311 (agenţii de turism). Se folosește pentru înregistrarea unei facturi cu TVA la marja de profit, întrucât permite modificarea valorii TVA.
- H- vânzări cf. art. 312 (second-hand)
- W- transfer cf. art. 270 alin (10-11)
- X - regim special cf art. 314-315 (se foloseşte pentru facturile emise cu cota de TVA din țara clientului şi permit completarea oricărei cote).
- Y - servicii cf. art. 278 alin.(1). Apar pe o poziţie distinctă în jurnalul de vânzări
- n - operațiuni neimpozabile. Nu apar în jurnale și declarații.
- M - factură simplificată. Se utilizează pentru introducerea documentelor ce reprezintă facturi simplificate.
- L - factură emisă de client.
- Nr. doc. - numărul documentului de ieșire. Se va adauga automat, în ordine crescătoare, pornind de la "1". Poate fi completat manual sau se va prelua automat numerotarea în funcție de setările efectuate în ecranul Numere si serii.
- Cod - codul clientului. La adăugarea unei ieșiri, clientul poate fi selectat după cod, denumire sau cod fiscal. Dacă se optează introducerea după denumire sau cod fiscal, câmpul Cod se va completa automat la alegerea clientului în câmpul următor.
- Client - numele clientului. La introducerea numelui/codului fiscal, clientul va fi selectat din listă dacă este creat, altfel, după introducerea numelui/codului fiscal şi apăsarea tastei sau , va apărea mesajul "Acest client nu este introdus. Îl adăugăm?". Dacă se confirmă mesajul, se va deschide ecranul "Clienți" pentru introducerea datelor aferente acestuia. Dacă se completează codul fiscal, la adăugarea în nomenclator se vor prelua automat şi celelalte date (denumire, adresă, număr de înregistrare de la Registrul Comerțului) conform informațiilor disponibile la ANAF, dacă există o conexiune la internet.
- TVA I - se bifează pentru facturile cu TVA la încasare. Această bifă poate fi aplicată automat, în funcție de setările efectuate în ecranul Configurare societati.
- Data - data documentului de ieșire. Aceasta va fi şi data articolului contabil ce va fi generat.
- Scadent - data scadenţei. Se va completa automat în funcţie de valoarea setată în nomenclatorul de clienți la câmpul "zile scadenţă" şi de setările efectuate în ecranul Configurare societăţi - Setari diverse.
- Valuta - se alege din lista derulantă simbolul monetar al valutei în care se operează intrarea.
- Curs - cursul valutei, la data recepţiei bunurilor. Dacă aveți conexiune la internet, cursul valutar va fi preluat automat în funcție de moneda aleasă.
- Valoare (€), valoare (lei), TVA (€), TVA (lei), Total (€),Total (lei), Neachitat (€) - aceste câmpuri nu pot fi accesate de către utilizator, vor fi calculate şi completate automat de către program, în funcţie de datele introduse în detaliile facturii.
- Adaos - coloană vizibilă doar în versiunea integrată, va fi completată automat de program, în funcţie de datele din detaliile facturii.
- ID incarcare SPV- se va completa automat ID aferent e-facturii, după transmiterea în SPV.
Coloane vizibile doar după apăsarea butonului de extindere :
- Data document - se folosește pentru înscrierea datei reale a facturii, în cazul în care se operează cu întârziere, pentru a fi cuprinsă în secțiunea de regularizări a declarației 300.
- Agent - coloană vizibilă în versiunea integrată. După configurarea acestora în ecranul Agenti, vor putea fi selectați din lista derulantă. Mai multe informați regăsiți în sectiunea dedicată - agenți.
- Informații suplimentare - vor apărea și pe factura tipărită.
După introducerea și salvarea datelor din antetul documentelor de intrare, se poate trece la operarea detaliilor în tabelul din partea inferioară a ecranului.
Semnificația coloanelor și modul de operare:
- Tip - coloană vizibilă doar în versiunea completă. Permite selectarea tipului de articol din cele existente în ecranul Tipuri de articole/servicii. Dacă ieșirea se va contabiliza fără a se utiliza un articol, se va păstra tipul implicit "Nedefinit" ceea ce va permite introducerea liberă a explicaţiei şi a contului.
- Gestiune - coloană vizibilă doar în versiunea integrată, dacă tipul este diferit de "Nedefinit". Permite selectarea unei gestiuni cantitativ - valorice, din cele definite în ecranul Gestiuni.
- Denumire articol/serviciu - se completează manual denumirea bunurilor sau serviciilor achiziţionate, dacă se folosește doar modulul de contabilitate sau dacă se operează pe tipul "Nedefinit" în versiunea completă. Aceasta poate fi sugerată la tastarea unei litere sau grup de litere pentru a fi completată automat, dacă denumirea introdusă corespunde cu o inregistrare anterioară. Apăsarea tastei săgeată-jos va derula denumirea articolelor inregistrate pentru a facilita selectarea acestora. În cazul versiunii complete, dacă se alege un tip diferit de "Nedefinit", este obligatorie selectarea/crearea unui articol corespunzător tipului de articol ales. Dacă articolul introdus nu figurează în lista articolelor, la apăsarea tastei sau va apărea mesajul "Acest articol nu este introdus. Îl adăugăm?". Dupa confirmarea mesajului se va deschide ecranul "Articole" cu adăugarea articolului declanşată, permițând introducerea informațiilor dorite pentru acesta.
- Cod - coloană vizibilă doar în versiunea completă, dacă tipul este diferit de "Nedefinit". După alegerea articolului se va completa automat și acest câmp sau din lista derulantă puteți selecta articolul dorit în funcție de codul acestuia.
- UM - unitatea de măsură. Pentru gestiunile cantitativ - valorice, după selectarea articolului, se va completa automat cu unitatea de măsură definită pentru acesta în ecranul "Articole".
- TVA % - cota de TVA înscrisă pe factură pentru bunul sau serviciul vândut. Dacă ați selectat un articol, se va completa automat cota de TVA definită pentru acesta în ecranul "Articole".
- Cantitate - cantitatea vândută. Chiar dacă se referă la ieșiri de servicii, cantitatea nu trebuie să fie zero, altfel va fi generat un mesaj de eroare. Dacă se apasă tasta <săgeată-sus>, câmpul se majorează cu 1, iar la <săgeată-jos> cu -1.
- Preţ unitar (€) - preţul unitar de vânzare (fără TVA), în valută.
- Valoare (€) - valoarea bunului sau serviciului vândut, în valută. Se calculează automat dacă sunt completate valorile in câmpurile "Cantitate" şi "Preţ unitar". De asemenea, este permisa adaugarea manuală, sau modificarea acesteia. Suma valorilor din această coloană va completa automat câmpul " Valoare (€)" din antetul facturii.
- Preţ unitar (lei) - preţul unitar de vânzare fără TVA, în lei.
- Valoare (lei) - valoarea bunului sau serviciului aprovizionat, în lei. Se calculează automat dacă sunt completate valorile in câmpurile "Cantitate" şi "Preţ unitar". De asemenea, este permisa adaugarea manuală, sau modificarea acesteia. Suma valorilor din această coloană va completa automat câmpul " Valoare (lei)" din antetul facturii.
- TVA (€) și TVA (lei) - valoarea TVA facturată pentru bunurile sau serviciile vândute. Calculat automat pe baza datelor introduse anterior, dar poate fi şi introdus sau modificat de către utilizator. Suma valorilor din această coloană va completa câmpul TVA din antet.
- Cont - se va introduce contul în care se va înregistra valoarea de vânzare a bunului sau serviciului vândut. Pentru mărfurilor ieșite din gestiune global-valorică, este necesar să completați contul analitic definit pentru aceasta. În cazul gestiunilor cantitativ-valorice se va prelua automat contul setat pentru tipul de articol ales.
- Adaos - coloană vizibilă doar în versiunea completă. La evidența marfurilor cantitativ-valorică, se va calcula automat de către program, după adăugarea prețului de vânzare. Nu poate fi introdus sau modificat de către utilizator.
- Informații suplimentare - datele introduse în acest câmp vor fi afișate sub denumirea articolului, în situația în care se tipărește. Astfel, se poate utiliza și în cazul în care se înregistrează un articol/serviciu ce are o denumire mai mare decât numărul de caractere permise în câmpul "Denumire".
- Activitate - coloană vizibilă doar dacă ați definit anterior activități/centre de profit în ecranul Grupe.
Butoanele cu funcții comune cu a altor ecrane, au fost prezentate în secțiunea Consideratii generale. Butoanele regăsite doar în acest ecran sau cu funcții specifice, vor fi prezentate în continuare:
- oferă acces la ecranul de filtrare a datelor din ecranul curent. Filtrarea presupune stabilirea unor parametri în funcţie de care programul va afişa în ecranul curent doar acele date care respectă parametrii specificaţi în ecranul de filtrare. Procedura este utilă în cazurile în care se dorește validarea/devalidarea mai multor documente concomitent. Astfel, în cazul în care se efectuează o filtrare numai după documente devalidate, apasarea butonului "Validez" va provoca validarea tuturor documentelor filtrate. La fel, în cazul în care se efectuează o filtrare numai după documente validate, apasarea butonului "Devalidez" va provoca devalidarea tuturor documentelor filtrate.
- acest buton din tabelul aferent detaliilor, permite importul articolelor și cantităților din fișiere XLSX (recomandat) și XLS. Importul articolelor este destinat doar în cazul evidenței cantitativ-valorice.
- permite transmiterea automată prin e-mail a facturii selectate, dacă adresa de e-mail a fost completată pentru clientul respectiv în ecranul "Clienti" și există un client de mail configurat în computer (Outlook, Mozilla, etc.) sau au fost setate datele serverului de mail folosit (conform instrucțiunilor din secțiunea Intretinere BD).
- transmite informațiile din înregistrarea curentă în ecranul e-Transport.
- din antetul ecranului, deschide panoul ce cuprinde încasările asociate facturii selectate. Acestea se pot vizualiza folosind butonul . Același buton, din tabelul inferior, după selectarea unui articol, în gestiunea cantitativă, permite vizualizarea ultimelor 5 intrări în gestiunea aleasă, precum și a prețului de vânzare setat pentru articolul respectiv.
- buton vizibil doar în versiunea integrată, poate fi utilizat pentru introducerea seriilor articolelor (utile acolo unde se doreşte urmărirea seriilor produselor recepţionate, în special dacă oferiţi garanţie). Funcția de căutare din partea de detalii poate fi utilizată și pentru identificarea seriilor, cu condiția ca acestea sa fie introduse exact.
- acest buton va fi afișat după introducerea unei facturi negative ( se completează semnul "-" la cantitate), și va permite asocierea facturii pozitive corespunzătoare. În cazul facturilor negative cu TVA la încasare, reglarea stornării este obligatorie înaintea validării documentului. Mai multe detalii și situații posibile apărute în cazul operării și reglării facturilor negative regăsiți în tutorialul dedicat Reglarea facturilor negative în Saga C.
- acest buton va fi vizibil la operarea unei facturi pentru același client, pentru care anterior ați înregistrat și validat un aviz (tipul documentului ales în coloana "Tip" din antet, este "A" - Aviz). Butonul acesta vă va permite să asociaţi informaţiile operate prin avize, cu cele din facturi, înainte de validarea facturii.
După efectuarea tuturor operațiilor ce țin de înregistrarea ieșirii, puteți să apelați la butoanele funcționale poziționate în partea de jos a ecranului, și anume:
- închide documentul curent, blocând accesul la funcţiile de modificare/ştergere a acestuia. Generează nota contabilă în funcţie de conturile definite la clienți şi de cele utilizate în ecranul de ieșiri.
- devine activ numai în urma validării documentului. Permite introducerea unei plăţi integrale sau parţiale pentru documentul de ieșire selectat. De asemenea, se poate selecta contul dorit pentru înregistrarea plății. implicit va fi contul 5311, ulterior va fi preluat automat ultimul cont folosit pentru acel client.
După înregistrarea încasării, automat se vor realiza următoarele acţiuni:
- coloana "Neachitat" din tabelul antet va fi recalculată prin diminuarea valorii curente cu încasarea introdusă;
- în Registrul de Casă sau Jurnalul de bancă va fi generată o înregistrare de tipul 5xxx (5311, 5121, etc.) în funcţie de contul ales de utilizator pentru înregistrarea plăţii= 4111.xxxxx (analiticul definit pentru clientul curent).
- generează un document de stornare a documentului de ieșire curent (selectat). Va genera o înregistrare devalidată cu valoarea negativă a documentului selectat. Datele pot fi modificate de utilizator.
- buton vizibil doar în versiunea integrată. Permite listarea unui document de garanţie pentru produsele selectate din factura de ieşire. Pentru listare, se completează numărul de certificat de garanţie, durata oferită pentru garanţie şi se bifează coloana "Ok" pentru articolele dorite. Utilizatorul poate modifica/introduce diverşi parametri în ecranul de setare a listării.
- afişează pe ecran nota contabilă generată la apăsarea butonului "Validare".
- generează documentul curent în formatul ales în pagina de tipărire. De asemenea, pune la dispoziţie un ecran funcţional în care se poate configura modul de listare pe documentele tipărite.
Puteti obţine un model de fişier XML cu date alegând opţiunea "Formular PDF" din lista situată în partea superioară a ecranului de tipărire. În folderul TEMP\Facturi se va copia, pe lânga PDF, şi XML-ul aferent facturii.
Din pagina "Mai multe" aveți posibilitatea de a adăuga un link de plată pe factură, prin euPlătesc.ro sau Netopia/MobilPay.
- redeschide documentul curent, redând accesul la funcţiile de modificare/ştergere a acestuia. Şterge nota contabilă generată la validarea documentului. În cazul în care s-a înregistrat plată pentru documentul care se devalidează, se va atenţiona asupra acestui fapt, programul propunând şi ştergerea acesteia.
Observații:
- Pentru documentele nevalidate, nu se generează notă contabilă, astfel că nu vor fi luate în calcul de către program.
- Facturile nevalidate, ca şi cele validate dar fara detalii, vor fi considerate anulate în D394.
- Butonul "Validare" va fi inactiv dacă la definirea clientului s-a modificat contul analitic al acestuia, utilizându-se conturi din clasa 5. În această situaţie substituind contul 4111 cu 5311 de exemplu, documentul este achitat direct, iar plata va fi reflectată şi în Registrul de casă sau Jurnalul de.bancă după caz.
Vezi şi:
Vezi şi: