Situatie stocuri

Ecran ce permite listarea situației miscării tuturor articolelor aflate în nomenclatorul de articole, din perioada definită.


Informaţiile ce vor fi afişate/listate pot fi filtrate în acest ecran în funcţie de mai mulţi parametrii care pot fi aleşi din listele derulante aflate în partea superioară a ecranului.

Bifarea opțiunilor:

După data intrării - duce la afișarea articolelor cronologic, în funcție de data intrării în gestiune. După bifarea acestei opțiuni se va putea face selecția stocurilor și în funcție de numărul zilelor de vechime.

Pe loturi - opțiune vizibilă doar dacă s-a optat pentru urmărirea articolelor pe loturi/garanții (Configurare societăți>>Setari diverse). După bifarea opțiunii se va putea alege lotul dorit.

Numai articole sub stoc minim- duce la afișarea articolelor cu stoc negativ sau sub stocul minim definit în ecranul "Articole".

La preţ de vânzare - duce la modificarea prețului mediu cu preţul de vânzare cu TVA setat în ecranul "Articole".

Tipărește numai sume finale - va duce la tipărirea unei liste ce conţine numai stocul final, prețul mediu și soldul final fără a avea celelalte elemente.

Tipărește numai totaluri - va duce la tipărirea unei liste ce conţine doar totalul valoric al stocului, grupat pe gestiuni. Se poate opta și pentru gruparea după tip sau cont.

Grupează după tip - tipărește lista articolelor structurată în funcție de tipul acestora.

Grupează după cont - tipărește lista articolelor structurată în funcție de contul în care se găsesc înregistrate acestea.

Butoane funcționale

Butoanele cu funcții comune cu a altor ecrane, au fost prezentate în secțiunea Consideratii generale. Butoanele regăsite doar în acest ecran sau cu funcții specifice, vor fi prezentate în continuare:

B export stoc magazin online- permite exportul stocurilor către magazinul online. Acest buton încarcă un XML cu stocul din Saga la o adresa completata de utilizatorul din Saga.

Interpretarea XML-ului trebuie efectuată de către platforma online.

B soldnul -ascunde, în ecranul de afişare a datelor, acele linii care sunt nule.

B fisa art- buton ce deschide fișa articolului selectat.

B tiparire all- tipăreşte situaţia afișată în tabel, după aplicarea filtrelor.


Observații:


  • Dacă în stoc există acelaşi articol cu preţuri diferite, descărcarea acestuia se va face mai departe utilizând metoda aleasă la configurarea societăţii, dar în situaţia stocurilor stocul va fi prezentat într-o singură linie care va conţine valoarea tuturor stocurilor acelui articol, iar preţul va fi afişat ca raport între valoarea stocurilor şi a cantităţilor acelui produs.
  • Articolele sub stocul minim definit în ecranul Articole sau cu stoc negativ vor fi afișate cu caractere îngroșate.

Vezi şi: